* este răspunsul obţinut în urma discuţiilor purtate ieri în cadrul audierii publice organizate de Lobby Group Brăila
În mod cert încălzirea este o necesitate, aceasta este principala concluzie desprinsă în cadrul audierii publice de ieri, organizate de "Lobby Group Brăila", care a provocat toţi actorii implicaţi să răspundă fără prejudecăţi la întrebarea "Încălzirea, un lux sau o necesitate?". Interesant de punctat că s-a desprins în mod clar ideea că, deşi o necesitate, depinde de factorii decizionali, mai cu seamă de autoritatea locală, dacă încălzirea se transformă sau nu în lux. Rând pe rând, reprezentanţii primăriei, ai consiliului local, ai operatorului local de termoficare, specialişti în domeniul energetic dar nu în ultimul rând ai asociaţiilor de proprietari şi-au exprimat punctul de vedere pe tema abordată. Toate acestea în contextul în care municipalitatea a dat recent undă verde concesionării sistemului de termoficare către un operator, altul decât SC "CET". Astfel se urmăreşte identificarea şi capacitarea unui investitor pentru construirea unei surse noi de producere a energiei termice, undeva la marginea oraşului, pentru a înlocui astfel fabrica de căldură de pe platforma industrială de la kilometrul 10, în mod evident, depăşită fizic şi moral. "Demersul nostru a fost acela de a ne asigura că autorităţile locale parcurg etapele corespunzătoare în ce priveşte sistemul centralizat de termoficare şi, mai ales, în concordanţă cu nevoia societăţii civile. La finalul acestei audieri publice va fi realizat un material de sinteză, dar şi în extenso a depoziţiilor depuse de participanţi şi toţi participanţii, inclusiv municipalitatea îl vor primi", a declarat Stănel Necula din partea "Lobby Group Brăila", fost viceprimar în perioada 2008 - 2010 din partea PDL.
De precizat că "Lobby Group Brăila" este format din filiala locală a Patron