Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victoria lui Curtean şi Crăciunescu: 'U' Cluj - Dinamo 1-2! "Câinii" înving într-un joc cu două "11 m" discutabile

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 22 septembrie 2012 ·

Anul trecut, "U" - Dinamo era un meci între echipe cu pretenţii europene şi interesul pe care îl genera era comparativ cu cel al derby-urilor. A fost însă o vară cu multă mult "vânt" semănat de conducerile celor două cluburi, iar toamna nu se putea culege decât "furtuna", nicidecum rezultate. Buni prieteni, Walter şi Borcea au ales să renunţe la a finanţa cele două echipe şi în doar câteva luini "U" - Dinamo a ajuns un meci de mijlocul clasamentului.

Doar galeriile au mai rămas din "U" - Dinamo şi spectatorii neutri au preferat de multe ori să urmărească dialogul lor decât meciul. Aveau ce să vadă şi pe teren, mai ales că Teodor Crăciunescu s-a dat în spectacol. A început prin a-i dicta cartonaş galben lui Boubacar, la henţul comis din postura de ultima apărător, deşi clujenii au cerut roşu (2). Ocazia lui Ţucudean, care n-a mai ajuns o minge pe care a trecut-o pe lângă Balauru (6) avea să prefaţeze o altă decizie discutabilă. Penalty pentru "U" la un duel între Pulhac şi Dinu, care a dus la primul gol, marcat de acelaşi Dinu (7).

Bonetti a decis să-l titularizeze pe Dănciulescu, omul pe care nu l-a băgat niciodată în primul "11", în acest campionat, dar chiar şi aşa, Dinamo a fost haotică în atac şi nesigură în apărare. Drăghici a ajuns faţă în faţă cu Naumovski, din degajarea lui Balauru, dar s-a împiedicat în propriul dribling şi a ratat şansa să facă 2-0 (15). Câteva minute mai târziu, Teodor Crăciunescu avea să-i exaspereze de această dată pe clujeni. A dat un penalty şi mai uşor decât l-a acordat pe primul, la un duel umăr la umăr al lui Dănciulescu, în careu, iar "Corbul" a transformat cu siguranţa dată de experienţa celor peste 200 de goluri în Liga I (23). Golul i-a dinamizat pe dinamovişti, care au mai ratat prin Boubacar (35) şi Curtean (42).

În partea a doua s-a jucat destul de încâlcit, ia

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 11 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°