Aurul a fost si va fi o componentă elementara a unui sistem monetar sănătos. Nu degeaba fiecare perioada are propria ei goană după aur. Aurul nu işi va pierde din importanţă niciodată, însă reintroducerea etalonului va rămâne o simplă poveste.

Deşi există multe motive, iată două dintre cele mai importante:

În primul rând, aurul functioneaza altfel decat banii. Desi pe termen mediu si lung dispare riscul devalorizarii, guvernele isi vor pierde controlul asupra masei monetare.

Guvernele vor pierde deci flexibilitatea politicii monetare. Ori e putin probabil ca statele puternice sa renunte de exemplu la libertatea de a printa bani dupa bunul plac. Imaginati-vă un FED care să renunţe la o bună parte din influenta actuală.

În al doilea rând, piaţa este caracterizată de neincredere reciprocă şi indisciplină. Ce inseamnă asta? Înseamnă că statele lumii nu prea au incredere unele in altele in ceea ce priveşte cantitatea de aur deţinută in realitate.

Toţi se cam bănuiesc intre ei că au "sub-evaluat şi sub-declarat" cantitatea de aur detinută.

Suspectul cel mai temut fiind chiar China, care cu ale sale 1000 tone de aur declarate oficial, nu e luată in serios de nimeni. Imaginaţi-vă ce s-ar putea întampla dacă după fixarea unui preţ ridicat justificat printr-o canitatea limitat dată, China sau altă ţară, ar ieşi in piată cu aur suplimentar.

Treaba cu etalonul fiind lămurită, In ciuda tuturor creşterilor reale dar oportuniste evidenţiate de analiştii economici, caracterisitca principală a aurului este constanţa puterii sale de cumpărare.

Pe vremea imperiului Roman, un costum de top al unui ofiter, costa o uncie de aur. La finele evului mediu, pe vremea lui Columb de exemplu, un costum nobiliar de top, costa tot cam o uncie de aur.

In zilele noastre, un costum de to