Daca as fi auzit ca o trupa de ursi salbatici suparati pe viata lor saraca din padure a coborat de munti si a ocupat combinatul Oltchim, in semn de protest fata de destinul tragic-comic al societatii, nu m-ar fi mirat mai mult decat sa aud ca Dan Diaconescu a castigat licitatia publica pentru pachetul de actiuni majoritar detinut de Ministerul Economiei la Oltchim. Mi-as fi explicat mai usor auto-coordonarea ursilor in formatie de cotropire si supunere decat rezultatul final al licitatiei de la Oltchim.

In fond, evolutia a facut posibile atatea realizari ale lumii vii, ca un atac minutios pregatit de ursi asupra unui oras precum, sa zicem, Brasovul pare inca mai natural si mai logic a se intampla decat o asemenea eroare ca aparitia lui Dan Diaconescu in procesul privatizarii unuia dintre cele mai mari obiective economice ale Guvernului Romaniei. In ordinea probabilitatilor si statisticii, pare mult mai usor si firesc sa fi auzit cum ursii se coordoneaza reciproc in timpul atacului, datorita vreunei forme de limbaj arhaic, decat avantul lui DD in procesul privatizarii Oltchim.

Exista insa ceva si mai fascinant decat oferta sa ametitoare de 203 milioane lei pentru pachetul majoritar de actiuni de la Oltchim. Ceva comparabil doar cu un strigat de ajutor din partea ursilor carpatini, emis prin intermediul codului Morse: posibilitatea ca Dan Diaconescu chiar sa prezinte banii pe care i-a licitat pentru Oltchim, adica peste 40 de milioane de euro gramada.

Cand nici el nu stie de unde vor veni banii acestia, cand ba ii prezinta din partea poporului, ba din partea unor investitori straini si invaluiti in mister, a crede ca DD va salva Oltchimul e ca si cum ai crede inca povesti cu Mos Martin care serveste mierea de albina in timp ce discuta calm despre vreme.

In conditiile in care afaceristul Da Diaconescu este dator la stat, a