Atunci când în familie se discută despre membrii care nu sunt de față, uneori este doar grija față de ei, iar cei care vorbesc vor să rezolve o problemă sau să afle mai multe despre o anumită situație. Alteori, totul degenerează în bârfă... Atunci când în familie se discută despre membrii care nu sunt de față, uneori este doar grija față de ei, iar cei care vorbesc vor să rezolve o problemă sau să afle mai multe despre o anumită situație. Alteori, totul degenerează în bârfă...
La întâlnirile familiei extinse, bârfa este un subiect aproape de neevitat. Ai putea să crezi că face bine să discuți un pic problemele verișoarei sau ale unchiului, dar psihologul Cristina Ion-Rădulescu spune că bârfa este un factor de dezbinare, și nicidecum o supapă pentru frustrările acumulate sau un mod de a socializa, cum spun unii.
Și de ce nu ar fi bună? Psihologul explică: "Bârfa se asociază cu o stimă de sine scăzută sau cu sentimente de inferioritate pe care bârfitorul încearcă să şi le mascheze vorbindu-i de rău pe alţii. El crede astfel că va ieşi mai presus şi îşi va îmbunătăţi imaginea în ochii celorlalţi. De multe ori, în spatele bârfei se mai ascunde dorinţa de răzbunare dar şi sentimente de invidie, de răutate faţă de persoana denigrată". Îi mai vorbim de rău pe ceilalți ca să distragem atenția de la noi înșine. Dacă avem o problemă, prin comparație, noi părem să ieșim mai bine față de persoana în cauză. Avem tot timpul nevoie de aprobarea celor din jur și prețuim și mai mult aprecierea celor din familie. Și această competiție nu o purtăm tot timpul cu cele mai cinstite arme. Pe de altă parte, bârfa pare să unească oamenii. Cel care emite părerea se consideră net superior celui în cauză, iar partenerul său de discuție nu poate fi decât pe aceeași treaptă cu el. Astfel, are loc o validare reciprocă tacită. Totuși, bârfa devine un factor de dezbinare, pentru că familia
