Eugen Şerbănescu, A doua scrisoare pierdută, Bucureşti, Ed. Palimpsest, 2012.
Am văzut – cel puţin unii dintre noi – mai multe spectacole cu piesa "O scrisoare pierdută" a lui Caragiale şi, la sfârşitul fiecăruia, când cortina cădea peste comica serbare populară de după alegeri, ne întrebam ce se va întâmpla cu personajele în continuare.
Ne despărţeam parcă de nişte oameni reali care – aşa caraghioşi cum erau – ne deveniseră familiari şi voiam să ştim care le va fi soarta.
Eugen Şerbănescu, apreciat prozator şi dramaturg (autor, printre altele, al originalului roman "După-amiază cu o nimfomană") ne satisface această curiozitate, prin piesa sa intitulată spectaculos "A doua scrisoare pierdută". El pune din nou în mişcare, ca un păpuşar iscusit, personajele caragialiene, Trahanache, Zoe, Tipătescu, Pristanda , Cetăţeanul turmentat et comp., adăugându- le un personaj-surpriză, Caragiale însuşi, care se prezintă drept Tache Ionescu.
Fantezia lui Eugen Şerbănescu este inepuizabilă, dar şi controlată, dramaturgul practicând o ars combinatoria deloc inocentă. El îşi imaginează că amanta bărbatului şantajat de Agamiţă Dandanache îl împuşcă pe şantajist, ceea ce are, ca efect secundar, necesitatea organizării de noi alegeri. Zoe va candida pentru un loc în Parlament. Până atunci, însă, ea are de luptat cu prejudecăţile epocii. Caţavencu, în mod demagogic, îi ia apărarea, într-un limbaj care aduce aminte de secolul nouăsprezece, dar cuprinde şi referiri la vremea noastră:
"Domnule nu-ţi permit acest proces de intenţie! Îţi trag palme! Zoe, acest... această canalie te tratează ca pe un obiect... sexual. Este inadmisibil"
Zoe, interesată de perspectivele deschise de viaţa modernă , are altă opinie: "Nu este chiar atât de inadmisibil pe cât crezi..."
