Emil Boc a inaugurat stadionul Cluj Arena și a tras cinci șuturi la poartă! Asta da, îmi zic, apoi: asta nu! Zic da când citesc știrea și nu când văd fotografia. Emil Boc e într-o cămașă mov, în pantaloni de starea civilă și în pantofi de bal.
Chiar nu înțeleg asta. N-are voie un om politic să fie mai mult om decât politic, să se destindă și el odată, mai ales când e pe un stadion? Îmi aduc aminte că reprezentanții noștri foarte aleși au dorit chiar o piscină la Parlament! Poate n-au avut bani? Sau se duc și acolo în frac, înoată în cravată?
E totuși trist, și nu de parcă n-aș avea dorință mai arzătoare decât să-l văd pe primarul nostru în pantaloni scurți. Deși dacă stau și mă gândesc chiar asta vreau: să-l văd cum se descotorosește de personalitatea lui hipersupercontrolată, de imaginea asta de gospodar mereu la post (vorba vine…), de uniforma asta de politician care mă lasă visător.
Lasă inaugurarea, domle, că e un cuvânt numai, jalnic oricum! Ia-ți și tu odată adidașii frumos mirositori și uită o secundă responsabilitățile, electoratul, paragrafele și toate cele! Tragi vreo treizeci de șuturi și nu te întrista!
Am auzit odată un zvon despre un politician care s-a ridicat de lângă orice masă de oriunde când a fost chemat să joace baschet. Trebuie să fi fost o legendă…
Emil Boc a inaugurat stadionul Cluj Arena și a tras cinci șuturi la poartă! Asta da, îmi zic, apoi: asta nu! Zic da când citesc știrea și nu când văd fotografia. Emil Boc e într-o cămașă mov, în pantaloni de starea civilă și în pantofi de bal.
Chiar nu înțeleg asta. N-are voie un om politic să fie mai mult om decât politic, să se destindă și el odată, mai ales când e pe un stadion? Îmi aduc aminte că reprezentanții noștri foarte aleși au dorit chiar o piscină la Parlament! Poate n-au avut bani? Sau se duc și acolo în frac, înoată în cravată?
E totuși tris
