IAŞI. Candidatul pentru funcţia de primar al Iaşului, democrat liberalul Nicuşor Păduraru, a transmis astăzi o scrisoare deschisă factorilor de decizie din Primăria Iaşi prin care a încercat să-i convingă să nu demoleze Teatrul la Cub.
În scrisoarea respective, deputatul PDL argumentează faptul că la nivelul Ministerul Culturii există intenții pentru mutarea cubului din Iași în alte locații din țară, fiind manifestat interes pentru București și Piatra Neamț.
“Vă adresez rugămintea de a analiza posibilitatea păstrării în Iași a acestei construcții cu o eventuală schimbare a locației, ceea ce ar însemna și un efort din partea bugetului local, chiar dacă Teatrul Național este subordonat Ministerului Culturii. Consider că lumea culturală ieșeană și-ar putea păstra diversitatea, iar Teatrul ”la Cub” a permis reprezentații moderne apreciate de UNITER și de artiști emeriți care au jucat în stagiunile anterioare în această constructive. Vă rog să aveți amabilitatea să introduceți în agenda publică ieșeană acest subiect cu speranța că Iașul va găsi resurse pentru a păstra a patra sală de reprezentații pentru Teatrul Național, situație pe care în România o regăsim doar în Timișoara, oraș care este de asemenea în competiție pentru a deveni Capitală Culturală Europeană”, spune deputatul în scrisoarea adresată executivului Primăriei Iaşi.
Răspunsul Primăriei Iaşi a fost unul la antipozi de aşteptările deputatului Nicuşor Păduraru.
~Acel cub nu-şi mai găseşte locul acolo. Teatrul la Cub va trebui demolat. El este amplasat pe domeniul public şi nu reprezintă o construcţie permanentă”, a spus viceprimarul Mihai Chirica.
IAŞI. Candidatul pentru funcţia de primar al Iaşului, democrat liberalul Nicuşor Păduraru, a transmis astăzi o scrisoare deschisă factorilor de decizie din Primăria Iaşi prin care a încercat să-i convingă să nu demoleze Teatrul la Cub. @