Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poduri prăbuşite, fast food într-un monument istoric sau benzină la magazinul de mobilă. Haosul din hărţile 3D ale sistemului iOS6

Publicat in Gandul, sâmbătă 22 septembrie 2012 ·

La doar o zi după lansarea iOS6, împreună cu aplicaţia de hărţi menită să înlocuiască Google Maps de pe dispozitivele Apple, au ieşit la iveală erori grave de cartografiere, scrie Business Insider.

Astfel, când au deschis pentru prima oară sistemul de hărţi 3D, utilizatorii au descoperit numeroase neconcordanţe, care, pentru că erau foarte amuzante, au ajuns imediat pe Internet.

Spre exemplu, podul Brooklyn pare că se prăbuşeşte într-o porţiune, iar podul Manhattan pare a fi traseul unui montagne-ruse. Nici alte poduri nu par mai solide, raportat strict la redarea tridimensională a celor de la Apple.

Alţi utilizatori au fost uimiţi să descopere că pot să facă plinul la maşină într-un magazin de mobilă sau că pot mânca produse fast-food dintr-un clădire monument istoric, cel mai probabil o biserică.

În alte imagini se poate vedea cum o şosea devine brusc extrem de abruptă, că o autostradă din Boston este ondulată sau că pistele de pe aeroportul din Toronto nu sunt tocmai netede.

În schimb, Turnul Eiffel în varianta tridimensională este redat în plan orizontal, astfel că pare “aplicat” pe teren, nu înălţat, aşa cum ar fi normal.

Într-o imagine postată de un utilizator pe Twitter, se poate vedea o nepotrivire uluitoare între Google Maps şi iOS6, astfel că, pentru aceeaşi destinaţie, una dintre aplicaţii indică direcţia de mers spre dreapta, iar cealaltă spre stânga.

La doar o zi după lansarea iOS6, împreună cu aplicaţia de hărţi menită să înlocuiască Google Maps de pe dispozitivele Apple, au ieşit la iveală erori grave de cartografiere, scrie Business Insider.

Astfel, când au deschis pentru prima oară sistemul de hărţi 3D, utilizatorii au descoperit numeroase neconcordanţe, care, pentru că erau foarte amuzante, au ajuns imediat pe Internet.

Spre exempl

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 2 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 44 minute
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum 4 ore
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°