Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barometrul GE: Europa traversează în continuare o mare criză

Publicat in Capital, sâmbătă 22 septembrie 2012 ·

Există mari aşteptări privind rolul viitor al inovaţiei, care ar putea readuce Europa pe calea spre o creştere economică durabilă. Germania, Suedia şi Finlanda sunt percepute ca fiind mai eficiente decât alte state membre în ceea ce priveşte crearea unui cadru care încurajează inovaţia.

GE a publicat săptămâna aceasta rezultatele celei de-a doua ediţii a „Barometrului GE privind inovaţia în UE”, un studiu independent realizat în rândul a 260 de formatori de opinie din Bruxelles. Potrivit studiului, Europa traversează în continuare o mare criză. Comisia Europeană a desemnat inovaţia drept una dintre platformele cheie ale Strategiei 2020, ceea ce ar putea fi catalizatorul care va stimula creşterea durabilă şi ocuparea forţei de muncă. Totodată, scăderea bruscă înregistrată de sectoarele aflate până acum pe primele locuri evidenţiază nevoia de diversificare a surselor alternative de prosperitate. „Globalizarea economiei a adus cu sine o schimbare a ordinii economice, oferind astfel Uniunii Europene o oportunitate, dar şi o provocare. Dacă Europa vrea să se menţină în competiţie şi să îşi păstreze poziţia de importantă putere economică, trebuie să fie mai inovatoare şi să se adapteze condiţiilor de pe piaţă, aflate în schimbare, a declarat Hendrik Bourgeois, vicepreşedinte pentru Afaceri Europene în cadrul GE.

Foarte probabil, impactul crizei economice şi financiare a generat mari aşteptări privind transformarea inovaţiei în principalul motor care să repună Europa pe calea spre creştere economică durabilă. Conform Barometrului din 2012, numărul respondenţilor care consideră că UE a fost mai eficientă în ceea ce priveşte alocarea politicilor, resurselor şi bugetului pentru susţinerea cercetării şi inovaţiei a crescut cu 8% faţă de 2010. 93% dintre respondenţi – cu 7% mai mult decât în 2010 - consideră că investiţiile în inovaţie reprezintă una dintre cele mai

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°