* UPDATE ORA 16.00: Procesul verbal: Acţionarii consideră că le-a fost încălcat dreptul să se întrunească în Adunarea Generală
Acţionarii Sibex prezenţi la Sibiu au întocmit un proces verbal la capătul întrunirii, devenite "informale" prin decizia CNVM să amâne AGA.
Procesul verbal a fost semnat de cei prezenţi, reprezentând 52,01% din acţiuni (conform consemnării de acolo), dovedind astfel că AGA ar fi întrunit cvorumul.
În procesul verbal, acţionarii consemnează că le-a fost încălcat dreptul să întrunească AGA şi să voteze, prin ordonanţa CNVM şi prin comportamentul preşedintelui Sibex, Cristian Sima.
Potrivit documentului citat, la ora 12 (ora convocării), Cristian Sima a refuzat deschiderea şedinţei AGA, invocând ordonanţa CNVM.
În actul citat, se mai arată că Sima a interzis angajaţilor societăţii să pună la dispoziţia acţionarilor documentele necesare ţinerii AGA, deşi secretariatul tehnic le deţinea. Acţionarii mai arată că preşedintele Sibex a ordonat angajaţilor bursei să părăsească şedinţa.
Procesul verbal mai semnalează şi că Sibex a schimbat sala de şedinţă care era trecută în convocatorul AGA cu o alta, în cadrul aceluiaşi hotel din Sibiu
.................
* UPDATE 14.55: Acţionarii doresc să ţină, totuşi, o adunare "informală"
Acţionarii Sibex care mai sunt prezenţi la locul unde era convocată AGA de astăzi doresc să ţină o şedinţă informală, care să consemneze voinţa lor.
Întrunirea este ghidată de ideea că CNVM nu avea dreaptul să amâne AGA, întrucât şedinţa fusese convocată după toate regulile şi prevederile legale. Potrivit unora dintre acţionari, decizia CNVM asupra concertării putea fi luată şi ulterior AGA şi şi-ar fi produs efectele asupra deciziilor ac?ionarilor.
Cei prezenţi pregătesc un proces verbal al şedinţei "informale", iar unii dintre ei spun că va fi emis şi un comunicat