Într-o perioadă în care viaţa publică ar trebui să fie dominată de dezbateri pe temele acelei actualităţi relevante în raport cu reaşezările care se conturează şi care, tocmai pentru că sunt astăzi ingnorate, ne vor preocupa cu asupra de măsură peste câţiva ani, dar atunci vom putea cel mult să ne adaptăm, pe fuşerite şi din mers, ei bine, în această perioadă marcată de multiple şi complicate răscruci, România face noi şi noi paşi înapoi.

Meteahna e veche. Trecutul nostru comun a ilustrat, în varii momente, una şi aceeaşi Românie - ca o gară în care toată lumea pierde trenul.

Măcar de când a căzut comunismul ar fi trebuit să înţelegem că această inadecvare naţională la mersul general al vremurilor nu ne-a adus nimic bun, ba din contră, a secătuit complet şi acele energii care păreau corect direcţionate şi care, dacă am fi avut o societate civilă şi o clasă politică cel puţin treze, ar fi putut amenda eficient abaterile de la traseul corect, recuperându-ne, totodată, un supliment din acel timp, mult şi preţios, care s-a pierdut în aceşti ultimi 22 de ani.

Poate susţine cineva că am avut veritabile dezbateri cu privire la orizonturile de posibilităţi pe care le ia în considerare, grăbită şi pe fondul crizei economice, Uniunea Europeană, o Uniune în care am intrat, dar în care ne-am integrat într-o măsură atât de modestă?

În media, ca şi în discursurile oficialilor români şi europeni se tot succed concepte şi idei noi care vor sta la baza viitoarei realităţi concrete. Însă câte dintre ele au şi răzbătut dincolo de limitele înguste ale unor ştiri, câtorva analize mai răsărite sau ale unor declaraţii?

Cât de consistent s-a discutat în spaţiul public de la Nădlac până la Vama Veche despre, de pildă, uniunea fiscală, modificarea tratatelor, viitorul monedei unice, despre oportunitatea de a adera sau, din contră, de a nu adera la euro, despre n