IAŞI. Liberalul Varujan Vosganian a refuzat să participe la dezbaterile TV din acest weekend pe tema privatizării Oltchim, motivând că nu vrea să ia parte, chiar şi în calitate de comentator, la o astfel de comedie.
Vosganian spune că nu înţelege modul în care s-a făcut privatizarea Oltchim.
„Am înţeles că, privatizându-se, Oltchim a trecut din proprietatea poporului în proprietatea poporului. Ce fel de privatizare o mai fi şi asta, mi-e greu să înţeleg. Cei care au decis vânzarea combinatului către Dan Diaconescu susţin că dânsul a oferit toate garanţiile că are banii necesari. (…) Cum să privatizezi un combinat ca Oltchim cuiva care nu are nicio expertiză în domeniu şi doar ameninţă cu investitori misterioşi?”, afirmă Vosganian.
Liberalul mai spune că salariaţii de la Oltchim nu vor înghiţi gluma asta şi vor continua să-şi ceară drepturile salariale.
„Chiar dacă Guvernul, în contul salariilor, îi va trimite să o caute pe Elodia, nu cred că muncitorii vor accepta aşa ceva. Până la urmă, obligaţiile combinatului vor rămâne tot în sarcina Guvernului, în timp ce Dan Diaconescu va inventa tot felul de motive imaginare pentru a nu plăti banii şi pentru a se juca de-a telenovela până la alegeri”, consideră Vosganian.
Senatorul PNL aruncă indirect vina şi către guvern, pentru că statul nu a pus unele condiţii la privatizare, astfel încât să fie evitată această situaţie.
„Dacă mergi la alimentară, fiecare cârnat are preţul lui. Plăteşti şi pleci cu el. Nu te întreabă nimeni cine eşti, mai ales că, în scurt timp, cârnatul va sfârşi într-un cazan cu fasole sau în sfârâitura unei tigăi. Oltchim nu este, însă, un cârnat. Nu poţi să-l dai oricui, numai pentru că zice că are bani să-l cumpere”, susţine Varujan Vosganian.
IAŞI. Liberalul Varujan Vosganian a refuzat să participe la dezbaterile TV din acest weekend pe tema privatizării Oltchim