O întâmplare s-a transformat într-un experiment inedit. Zappând, am ajuns, într- o seară, la Antena 3. Mircea Badea se desfăşura. Mă cam deranjau răcnetele lui, aşa că, fără ezitare, am apăsat pe "mute". Ce a ieşit, e curată demenţă. Iar Badea a fost chiar simpatic.
Dă cu pumnul în masă din două în două minute, se strâmbă, gesticulează nervos, îşi atinge telefonul de parcă ar fi talisman, iar ameninţă cu pumnul, se loveşte singur, tastează pe laptop, îşi trece nervos mâna prin păr, cască ochii şi îşi bâţâie incontrolabil capul.
Am aşteptat să facă din nou şpagatul dar, din păcate, nu mi-a satisfăcut dorinţa de a-l vedea în postura de Van Damme. Matinalele acelea în care încerca să facă glume cu picioarele întinse pe scaune au fost demult, iar fanii lui, sunt sigur, ar vrea să îl revadă în postura de karatist. În orice caz, experienţa este tulburătoare…
La început este chiar distractiv când îl vezi cum trepidează, cum vorbeşte cu mâinile, cum îl deranjează absolut orice şi se poate face înţeles doar din gestică. Trebuie doar să îţi imaginezi că spune "Băsescu" când îşi foloseşte pumnul pentru a explica ceva, sau "ciumpalaci" când îşi dă ochii peste cap. Dar apoi, după vreo 10 minute în care te uiţi ca hipnotizat la gestica lui, îţi dai seama, fără dubii, că omul suferă. Şi chiar are de ce să sufere, mai ales de când a început să semene, aproape la perfecţie, cu fosta siglă a emisiunii, papiţoiul acela împăiat care dădea necontrolat din gură.
