Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii locali aprobă PUD-ul privind construirea unei noi stații de epurare în Alba Iulia. Proiectul se ridică la 10 milioane de euro

Publicat in Alba24, sâmbătă 22 septembrie 2012 ·

Consilierii locali ai municipiului Alba Iulia vor supune aprobării săptămâna viitoare Planul Urbanistic de Detaliu privind reabilitarea stației de euprare din Alba Iulia prin construirea unei stații noi în cadrul proiectului “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Alba”. Valoarea contractului semnat în luna martie cu reprezentanții companiei germane “Hochtief Solutions” AG este de 10 milioane de euro, iar proiectul este cofinanțat prin Fondul de Coeziune în cadrul Programului Operaţional Sectorial “Mediu”.

Proiectul are ca obiectiv refacerea actualei staţii de epurare din Alba Iulia şi aducerea acesteia la standarde europene. Staţia de epurare va putea deservi până la 86.000 de locuitori echivalenţi (locuitori şi agenţi economici de pe raza municipiului), la finalizarea lucrărilor, în martie 2015.

“Incinta stației de epurare cuprinde clădiri cu aspect industrial cu regim de înălțime P+1 iar în funcție de necesitățile tehnologice anumite clădiri au și porțiuni subterane” se precizează în raportul de specialitate.

Până atunci, actuala staţie de epurare va fi modificată şi modernizată complet, de către firmele “Hochtief Solutions” AG şi “Von Roll BHU Umwelttechnik” GmbH, care se vor ocupa de întreg procesul de refacere al staţiei existente în prezent.

Durata de desfăşurare a contractului este de 36 de luni, din care durata de execuţie a lucrărilor este de maxim 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, urmând ca perioada de notificare a defectelor să fie de 12 luni de la data semnării certificatului de recepţie al lucrării.

Firma germană “Hochtief Solutions” AG, câștigătoarea licitației, are sediul la Essen şi a fost fondată în anul 1873, fiind specializată în infrastructură.

Compania “Von Roll BHU Umwelttechnik” GmbH a implementat sistemul de filtrare a apelor reziduale pentru Hon

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Toxiinfecție alimentară în județul Bihor - 18 persoane la spital, din care 16 sunt copii. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziua Constanta acum 22 minute
În noaptea de marți spre miercuri, 09 iulie a.c., în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, județul Bihor, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tab

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 57 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

„Ce vă agitați, n-a murit!”. Un dentist a scăpat în gura unui copil de 5 ani un dispozitiv metalic. Mama: „Exista riscul unei perforații intestinale”

Adevarul acum 26 minute
Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice. Medicul le-ar fi spus părinților că cel mic a înghițit doar o hârtie abraziv

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 11 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°