O tânără pasionată de arta grafică lucrează cu multă dedicaţie pentru a realiza un atlas geografic senzorial, relatează publicaţia britanică The Mail
Cu toţii ne exploatăm simţurile zi de zi, intrând în contact cu cei din jur, privind la televizor, citind o carte, ascultând muzică sau delectându-ne cu mâncărurile preferate. Simţul tactil, văzul, auzul şi gustul sunt cele care ne ghidează zi de zi, însă de simţul olfactiv pare că uităm. Rareori îi dăm importanţă şi îl folosim pentru a înregistra şi rememora evenimente, cu toate că fiecare om ştie că un anumit miros îi face plăcere, ca de exemplu aroma cafelei, mirosul ierbii proaspăt cosite sau izul sărat al brizei mării. Considerând că simţul olfactiv este neglijat pe nedrept, Kate McLean, designer grafic şi fotograf, a decis să combine pasiunea sa pentru hărţi cu dorinţa de a face dreptate acestui simţ şi a început să realizeze hărţi olfactive ale oraşelor din lume.
Până acum a realizat patru astfel de hărţi - pentru Paris (Franţa), Edinburgh şi Glasgow (Scoţia) şi Newport (Ţara Galilor) -, care sunt rezultatul unei munci laborioase, dar făcută cu dragoste, care a presupus vizitarea fiecărui colţişor al oraşului reprezentat senzorial şi sute de întâlniri cu locuitorii acestuia, apoi captarea şi recrearea mirosurilor percepute, pentru realizarea unei hărţi cât mai exacte. Experienţele ei au dus-o printre pescarii de pe râul Clyde din Glasgow, în cele mai mirositoare cartiere din New York, în Paris, acolo unde, spune ea, fiecare stradă este un deliciu olfactiv, dar şi în aerul tare şi curat al plajei din Newport. Toate detaliile olfactive au fost supuse atentei observaţii a nasului lui Kate şi, în cele din urmă, fiecare şi-a găsit un loc pe hărţile realizate.
De ce hărţi olfactive?
Vorbind despre această pasiune a ei, Kate a explicat că este fascinată de hărţi încă din copilărie.