Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU DE CAZ: Câtă șpagă cer polițiștii ca să te scoată nevinovat într-un accident. Ești victimă dacă dai 600 de lei

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 23 septembrie 2012 ·

Doi polițiști de la Timișoara au fost trimiși în judecată pentru luare de mită. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au finalizat cercetările şi în cazul celor doi poliţişti de la Rutieră, prinşi în timp ce încasau o șpagă în valoare de 600 de lei. Sursa: www.pressalert.ro

Agenţii de poliție Petru Jebelean şi Claudiu-Dumitru Micula sunt acuzaţi că au solicitat și primit de la un șofer implicat într-un accident ușor suma de 600 de lei.

Ei au încercat să profite de pe urma unui român stabilit în Italia și nu s-au așteptat că vor fi reclamați. În momentul în care au încasat șpaga au fost prinși în flagrant de polițiștii de la DGA.

„Mă parcam cu spatele pe o stradă cu sens unic şi o altă maşină m-a raşchetat, după care a ricoşat într-o altă maşină. Vinovatul era un avocat care a început să facă scandal. A venit Poliţia şi când au văzut că am permis şi asigurare de Italia, din cum au întors declaraţiile, poliţistul m-au scos pe mine vinovat. Mi-au spus că o să rămân fără permis. Eu în Italia sunt şofer profesionist. Le-am spus că nu sunt vinovat şi că mâine trebuie să plec înapoi, că luni o să fiu la serviciu.

Mi-au spus că e nasol şi că, dacă vreau să se rezolve, să vin cu banii. Voiau să fiu eu vinovat şi pe asigurarea mea să repare ambele maşini, deşi eu nu am avut nici o vină”, a povestit, pentru pressalert.ro, la momentul respectiv, victima polițiștilor corupți.

Omul nu a stat mult pe gânduri. Le-a spus polițiștilor că le dă șpaga, „ca să fie bine”, apoi i-a reclamat la DGA. În seara aceleiași zile s-a făcut flagrantul. Italianul i-a dat agentului Petru Jebelean 600 lei, iar acesta i-a dat înapoi permisul de conducere. Tranzacția a fost înregistrată.

Imediat au descins polițiștii anticorupție. Au găsit 400 de lei asupra lui Jebelean, iar restul de 200 de lei la celălalt agent cu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°