Şase primari vrânceni vor participa, în Spania, la Adunarea Generală a Consiliului European al municipalităţilor şi regiunilor. Pleacă spre localitatea Cadiz cei mai gospodari primari de comune din judeţ, Ştefan Moscu – Cîrligele, Dumitru Robu – Gologanu, Vasile Vatră – Gugeşti, Alexandru Zar – Goleşti, Gheorghe Maghearu – Garoafa şi Valerică Zamfirescu – Slobozia Bradului. Acesta ne-a declarat că este vorba de o vizită care se va desfăşura timp de şapte zile la Cadiz, unde are loc Adunarea Generală.
În cadrul şedinţelor vor fi discutate subiecte sensibile la nivel european în contextul globalizării. „Unul dintre subiecte va fi descentralizarea, schimbarea administrativă la nivelul statelor europene, mă refer la Prefectură, primării“, a afirmat primarul Valerică Zamfirescu. Acesta a explicat că este dificil pentru un edil de comună din România să obţină o funcţie în cadrul Consiliului deoarece condiţiile tehnice care trebuie îndeplinite sunt foarte drastice. Pe lângă calităţile de gospodar ale primarului, acesta mai trebuie să cunoască 2-3 limbi străine, condiţie greu de îndeplinit de edilii din România.
Evenimenul este prezidat, în deschidere, de prinţul şi prinţesa de Asturia. Sloganul acţiunii este „Descentralizare, Democraţie, Dezvoltare/ Inovaţie în 3D“.
Şase primari vrânceni vor participa, în Spania, la Adunarea Generală a Consiliului European al municipalităţilor şi regiunilor. Pleacă spre localitatea Cadiz cei mai gospodari primari de comune din judeţ, Ştefan Moscu – Cîrligele, Dumitru Robu – Gologanu, Vasile Vatră – Gugeşti, Alexandru Zar – Goleşti, Gheorghe Maghearu – Garoafa şi Valerică Zamfirescu – Slobozia Bradului. Acesta ne-a declarat că este vorba de o vizită care se va desfăşura timp de şapte zile la Cadiz, unde are loc Adunarea Generală.
În cadrul şedinţelor vor fi discutate subiecte sensibile la nivel