Dan Diaconescu a fost declarat, vineri, adjudecatar al licitaţiei cu ofertă în plic pentru achiziţionarea a 54,8% din capitalul social al Oltchim Râmnicu Vâlcea. Oferta depusă de Dan Diaconescu a înregistrat punctajul maxim, 100 de puncte, oferta fiind în valoare de 203.149.054,08 lei. Este oferta lui reală sau mincinoasă?
Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a declarat că Dan Diaconescu ar putea suporta consecinţe dure dacă se va dovedi că a depus o ofertă mincinoasă.
"Dacă se constată că au fost formulate oferte fără susţinere financiară şi au fost astfel îndepărtaţi alţi investitori şi a fost sistat un procedeu de acordare de către Guvern a unor ajutoare către salariaţii de la Oltchim, dacă constatăm că cineva a dorit să capitalizeze politic sau electoral pe nevoile oamenilor de la Oltchim, noi nu vom avea ca reacţie doar reţinerea garanţiei de participare. Este foarte important să ştim natura surselor care transmit aceste informaţii, aceste suspiciuni", a declarat şeful OPSPI.
Dan Diaconescu va pierde garaţia de 150.000 de euro şi ar putea fi acuzat de înselăciune.
Remus Vulpescu a recunoscut că a purtat o discuţie telefonică cu doamna Anca Paliu, reprezentanta FMI la Bucureşti, în legătură cu licitaţia la care a participat şi a ieşit câştigător Dan Diaconescu. Aceasta i-ar fi spus "dacă nu există un ofertant serios, nu trebuie să declaraţi un câştigător, nu trebuie să vă grăbiţi".
Dan Diaconescu, declarat căştigător al licitaţiei pentru Oltchim, este acţionar la trei companii care au înregistrat datorii de 2,3 milioane de euro la bugetul statului. Diaconescu, care spune că va finanţa Oltchimul, ba cu ajutorul poporului, ba prin intermediul unor investitori misterioşi, este şi proprietarul OTV, care este în plin proces de insolvenţă.
Din dosarul de f