De câteva zile, de când implicarea omului de televiziune Dan Diaconescu în privatizarea Oltchim a devenit o chestiune serioasă, majoritatea comentatorilor, și aici îl includ până și pe premierul Ponta, se înghesuie să-i pună la îndoială bonitatea și buna credință. Argumentele lor sunt multe și, de cele mai multe ori, de bun simț. Că omul nu are habar de industria chimică, că are dosare penale, că are interese politice etc. Dar dacă el face ceea ce poate mulți dintre noi, românii bine intenționați, am face? Dacă are niște bani, făcuți mai mult sau mai puțin legal, dar aici sunt alții care trebuie să se pronunțe, și vrea să salveze niște mii de locuri de muncă? Dacă el chiar s-a uitat cu atenție la niște giganți industriali privatizați cu succes, și aici aș da doar exemplul Dacia, și s-a gândit că poate face chiar mai mulți bani, singur sau cu investitorul de care vorbește, ajutându-i și pe vâlceni și, de ce nu, poate și pe argeșenii de la Arpechim, care pot contribui și ei la relansarea Oltchim. Ar fi, cum spune americanul, o situație win-win, din care câștigă și patronatul, pe termen mediu și lung, și angajații, pe termen scurt, mediu și lung. Și guvernul, pentru că din banii lui DD poate plăti datoriile Oltchim, arătând astfel că nu este chiar complet depășit de provocările economiei adevărate și păstrând pentru USL șanse reale în alegerile din decembrie. Bineînțeles, din telenovela Oltchim nu vor câștiga pedeliștii, dar acest lucru chiar nu e de mirare, pentru că ei oricum s-au dovedit total depășiți de ceea ce se întâmplă în politica ultimelor luni. Nu spun, bineînțeles, că așa se va și întâmpla, pentru că ar fi prea frumos și deci greu de crezut, dar mă gândesc că cineva trebuie să vadă și partea pozitivă a lucrurilor. Eu chiar sper ca Oltchim să se salveze, și să salveze și Arpechimul în cursul acestui proces, pentru că mi s-a luat să văd la tot pasul, în Piteșt