Participarea realizatorului de televiziune Dan Diaconescu la licitaţia pentru Oltchim a stârnit un interes special. Întâi de toate, pentru că acest personaj al scenei noastre publice a stat, în decursul anilor, de mai multe ori în atenţia ţării, din pricini diferite. Dl Diaconescu a înfiinţat un post de televiziune care, dintru început, şi-a definit profilul ca fiind unul popular într-un sens foarte românesc. Acolo îi puteai vedea atât pe participanţii la înmormântarea unui mafiot asasinat în America, dar originar din Capitală, cât şi pe doi lideri cunoscuţi ai romilor trecând cu nonşalanţă de la dezbatere la înjurături pe faţă.

Urmare a caracterului în multe privinţe controversat al acestui tip de prestaţii, postul de televiziune respectiv a fost desfiinţat. Dar Dan Diaconescu nu s-a lăsat, reînfiinţându-l sub un alt nume. Mai apoi, într-un serial nonfictiv, de dezbatere, lung cât o telenovelă, dl Dan Diaconescu a atras atenţia asupra dispariţiei misterioase a Elodiei Ghinescu. Ceea ce s-a dovedit din capul locului a fi o moarte sinistră s-a impus, prin contribuţia teleastului, ca modelul paradigmatic al unui fenomen tipic pentru România: o moarte sigură, cu un criminal probabil, cunoscut, dar neputând fi dibuit ca atare din lipsa dovezilor clare; în primul rând, a corpului victimei. Din nefericire, Elodia a ajuns brandul ineficienţei politice şi al modului în care media poate transforma o tragedie domestică în pretext de glume sinistre. Prin intermediul altor scandaluri în cascadă - divorţurile lui Prigoană de Bahmuţeanu, ori neînţelegerile maritale endemice ale unui sportiv cu nevasta sa -, el a fidelizat o categorie relativ generoasă de public fără pretenţii, care se identifica în asemenea abordări ori personaje. Dar Dan Diaconescu a ştiut atrage, în momente-cheie, pe micul lui ecran, şi pe Traian Băsescu ori pe alţi politicieni vocali (C. Vadim Tudor p