Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor şi regimul juridic al conflictului de interese în materie penală de către Adrian Emilian Ibănescu, inspector de specialitate în Inspectoratul Judeţean de Construcţii Braşov, fost șef al instituției.
ANI susţine că are indicii referitoare la săvârşirea de către Adrian Emilian Ibănescu, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Braşov, a infracţiunii de conflict de interese, deoarece, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a avizat în perioada 2009-2011 un număr de trei acorduri privind lucrări de intervenţie, solicitate în vederea obţinerii autorizaţiei de construire de către SC AIBA SRL, societate în cadrul căreia soţia acestuia, Irina Lavinia Ibănescu, a deţinut calitatea de asociat şi funcţia de administrator.
De altfel, Adrian Ibănescu a deţinut, în perioada 10 septembrie 1997 – 7 aprilie 2003, calitatea de asociat şi funcţia de administrator în cadrul SC AIBA PRIECT SRL, societatea fiind preluată la data de 7 aprilie 2003 de către soţia sa.
În anii 2009, 2012 şi 2011, Adrian Ibănescu a acordat societăţii comerciale AIBA PRIECT SRL aviz în vederea obţinerii autorizaţiei de construire sau amenajare a mai multor spaţii (clădire birouri, depozit, cabinete medicale, cabinete stomatologice, laborator tehnico-dentar, cameră de gardă, hale).
ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov cu privire la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese de către Adrian Ibănescu.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor şi regimul juridic al conflictului de interese în materie penală de către Adrian Emilian Ibănescu, inspector de specialitate în Inspectoratul Judeţean de Construcţii Braşov, fost șef al instituției. @N