În paginile Gazetei, Liviu Ornea, profesor la Facultatea de Matematică, Universitatea Bucureşti, vorbeşte despre fotbal, "olimpici" şi "olimpici", despre "o ţară greu de prins într-o formulă".

- Cu ce echipă ţineţi?

- Copil fiind, am ţinut cu Steaua, ca bunicul. Apoi m-am mutat la o şcoală patronată de una dintre uzinele Griviţa şi acolo am devenit rapidist. Presiunea socială a puştilor era uriaşă… Aşa am rămas pînă azi - rapidist decent. Adică nu merg la meciuri şi nu pot recita întreaga echipă, dar îmi face plăcere cînd Rapidul bate şi-mi pare rău, moderat, cînd pierde.

- Care este cea mai intensă experienţă legată de sport?

- Nu am făcut şi nu fac sport, nu sînt practicant, ci consumator. Şi încă din acela odios, de televizor. Nu pot singulariza, dar cred că printre experienţele cele mai intense au fost cîteva finale ale lui Federer.

- S-a întîmplat să vă inspire, motiveze, modeleze un personaj din lumea sportului?

- Asta nu. Dar sînt figuri pe care le-am admirat şi pe care le admir. Nu dintre cei care fac sport de echipă, ci dintre solitari. Îi admir pe acei sportivi care fac lucrurile cu naturaleţe, cu eleganţă, care nu dau senzaţia că se chinuie pe teren. Aşa erau Ilie Năstase, Boris Becker, Pete Sampras, Roger Federer, aşa sînt unii atleţi sau înotători, care parcă radiază.

"Becali, Borcea, Dragomir şi alţii încă nu merită detestaţi"

- Din lumea sportului românesc, pe cine admiraţi cel mai mult?

- Pe scrimeri, pe jucătorii de tenis de masă - pe acei sportivi care nu sînt decît rar în prim-plan, care nu cîştigă mult şi îşi fac meseria serios şi cinstit. Şi mi-e tare milă de gimnastele astea cu copilăria lor chinuită!

- Şi pe cine detestaţi?

- A detesta e un cuvînt grav. De ce să detest vreun sportiv? În nici un caz! Personaje ca Becali, Borcea, Dragomir şi alţii încă nu merită detestate, asta ar p