Un ieşean cere în instanţă 1.700 de lei de la Primăria Iaşi pentru că zăpada care a căzut de pe un acoperiş i-a avariat maşina.
Potrivit plângerii adresate instenţei, în februariei, Petru C. şi-a parcat maşina pe strada Maestru Ioan Baciu, lângă corpul de clădire al Primăriei Iaşi în care funcţionează Centrul de Informare.
Străzile din Iaşi sunt acoperite de zăpadă, dar edilii sunt mulţumiţi de felul în care arată oraşul. Vezi aici ce spun şoferii UPDATE
„Revenind la autoturism după aproximativ două-trei ore şi apropiindu-mă de acesta la o distanţă de aproximativ trei-patru metri, de pe acoperişul corpului de clădire menţionat s-a desprins un calup de zăpadă care a căzut pe cupola autoturismului, avariind tabla şi capitonajul exterior. Tot prin căderea zăpezii s-a rupt şi desprins complet şi oglinda exterioară stânga a autovehiculului", a precizat Petru C., în plângerea adresată Judecătoriei Iaşi.
Societatea pe care o deţine ieşeanul a suportat costul reparaţiilor, iar acum doreşte să recupereze banii de la municipalitate. Primul termen al procesului va fi pe 12 noiembrie, când reprezentanţii Primăriei îşi vor spune punctul de vedere.
UPDATE 300 de tone de antiderapant au fost consumate la Iaşi. FOTOGALERIE
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!