Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artele plastice, poezia, filmul, muzica , prind viaţă la ARS MARIS 2012.

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 23 septembrie 2012 ·

Întâlnirile internaţionale culturale ARS MARIS, Reghin, poposesc în oraşul viorilor în perioada 4-6 octombrie, festivalul păstorit de scriitorul Radu Ţuculescu ajungând în acest an la ediţia a VI-a.

Pictură, grafică şi film ţigănesc

Deschiderea oficială a Festivalului ARS MARIS 2012 va avea loc joi, 4 octombrie, ora 17, la Casa de Cultură “Eugen Nicoară” ea fiind urmată de expoziţia de grafică “Memorii afective” semnată de Cristina Cătălina Cheşuţ şi expoziţie de pictură semnată de Eduard Csupan.

Programul primei zile ARS MARIS va continua la ora 18, la Casa Tineretului “George Enescu”, cu prezentarea filmului artistic “Bahtalo!”, o comedie trăznită semnată de Robert Lakatos, peliculă premiată la Karlovy Vari. Prezintă criticul Ioan Pavel Azap.

Poezie pe acorduri jazz

Programul de vineri, 5 octombrie din cadrul ARS Maris va fi găzduit de Business Café începând cu ora 18. Vor deschide a doua zi de ARS MARIS Tiberiu Herdlicska & Friends care vor susţine un concert extraordinar (de la tango la jazz), urmat de un recital poetic multilingv cu Marily Le Nir (Franţa), Danilo de Salazar (Italia). Ladislav Cetkovsky (Cehia) şi alţi poeţi din România.

Momentul mult aşteptat al serii va fi decernarea trofeului ARS MARIS 2012, urmat de prezentarea volumelor câştigătoare la concursul de creaţie literară. Sâmbătă, 6 octombrie, ARS MARIS 2012 va sta sub auspiciile teatrului, cu ocazia piesei “Sărută-mă” de Vlad Zograffi, care se va juca tot la Bussines Café începând cu ora 18. Producţia Teatrului Naţional din Cluj poartă semnătura regizorală a lui Victor Olăhuţ şi îl are în distribuţie pe actorul Emanuel Petran.

“Trei traducători de limba română din Franţa, Italia şi Cehia”

“Ediţia din acest an a ARS MARIS reuneşte oameni de cultură din spaţii geografice diverse, de la clujeni, reghineni, din Franţa, Italia, Cehia, care vor aduce f

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 27 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Un exercițiu major de cutremur va avea loc în două orașe din România timp de cinci zile

Adevarul acum 22 minute
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), anunță că va avea loc un exercițiu major de cutremur în Bucureşti şi într-o altă localitate din România, în luna iunie 2025.

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 52 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°