De la expertul reputat, cu o imagine excelenta, Liviu Voinea a devenit, practic, inamicul public numarul 1 al analistilor economici. Ultimele sale declaratii privind impozitarea piscinelor si incurajarea delatiunii i-au adus critici dure. Pe blogurile expertilor, Voinea a fost facut cu ou si cu otet.
DailyBusiness.ro a selectat cele mai interesante argumente si solutii alternative oferite de experti.
Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata, a fost cooptat in noul guvern in functia de secretar de stat la Ministerul Finantelor. Premierul l-a prezentat drept specialistul care va face curatenie in fiscalitatea romaneasca, in conditiile in care Romania este statul cu cea mai scazuta cota de colectare a taxelor si impozitelor din Uniunea Europeana.
Voinea, un economist cu viziuni de stanga, a intrat insa in colimatorul colegilor de breasla dupa ce a lansat doua “fumigene fiscale” – o “reforma” a taxei pe proprietate si o lege a denuntatorului prin care sa foloseasca cetatenii privati ca agenti fiscali.
“Liviu Voinea este adeptul unor masuri de tip Robin Hood, transferand stangismul sau economic asupra intregii guvernari”, spune analistul imobiliar Radu Zilisteanu.
“Punerea in opera a fanteziilor sale fiscale va avea consecinte serioase asupra pietei imobiliare si mediului de afaceri. Voinea nu vorbeste nimic despre marirea gradului de colectare a taxelor si impozitelor, despre eliminarea evaziunii fiscale si despre altele asemenea. Abordarea nu se incadreaza intr-o filosofie fiscala coerenta, ci doar intr-un set de carpeli”, afirma Zilisteanu pe blogul sau
In ceea ce priveste aplicarea "sistemului suedez" de recompensare a delatorilor care isi reclama vecinii la fisc cum ca ar ascunde venituri, "Fiscul suedez il contrazice pe Voinea: recompensele date in schimbul informatiilor su