Asistenții medicali care acordă îngrijiri persoanelor cazate în Căminul de bătrâni din Focșani, prestează serviciile pe bază de voluntariat. Pentru că instituția are mai multe posturi blocate, cea mai la îndemână soluție aceea de a apela la ajutorul voluntarilor. „Avem un post de asistent medical blocat și pentru a asigura turele de noapte și uneori și de după amiaza, am apelat la o fundație din Vrancea, care ne trimite voluntari, pentru a supraveghea beneficiarii acestei instituții”, a declarat Anca Lărgeanu, directorul Căminului de bătrâni din Focşani.
De asemenea, pentru a asigura paza instituției, s-a apelat la o soluție de compromis. Astfel, conducerea instituției a apelat la ajutorul poliţiştilor locali.
În acest moment, Căminul de bătrâni din Focşani are nevoie de mai mulți angajați, însă posturile sunt blocate din cauza legislației emise de fostul guvern pedelist. Este vorba, pe lângă posturile de paznic și asistent medical, de 4 posturi de infirmier. În această instituție ar mai fi nevoie și de un medic generalist și un kinetoterapeut, însă nicio persoană nu s-a arătat interesată să ocupe un astfel de loc de muncă. „Cele două posturi de medic și de kinetoterapeut sunt suportate din fonduri structurale și sunt deblocate. Am dat anunț în «Viața medicală», așa cum cere legislația în vigoare, dar nu a venit nimeni să ocupe un astfel de post. Motivul principal cred că este salariul. Un kinetoterapeut câștigă mult mai bine la un cabinet particular decât ce am putea noi să oferim ca salariu”, este de părere Anca Lărgeanu.
În prezent, în Căminul de bătrâni din Focşani locuiesc 43 de persoane cu vârsta peste 60 de ani, a căror anchete sociale au arătat că nu pot să se îngrijească singure.
Asistenții medicali care acordă îngrijiri persoanelor cazate în Căminul de bătrâni din Focșani, prestează serviciile pe bază de volun