Angoasa din ce in ce mai populara si mai dezbatuta a ultimelor decenii este, evident, ascensiunea Chinei. Apar carti pe banda despre diferentele dintre Vest si Est, despre cum occidentalii sint invincibili sau, dimpotriva, despre cum le e scris deja in frunte anul decaderii fatale.
Dezbaterea asta produce si studii serioase, ii implica si pe marii istorici ai vremurilor noastre, nu ramine doar la nivelul talk-show-ului de prime time, la televizor. Si in rubrica de aici v-am prezentat deja lucrarile unor K. Pommeranz (cel care incearca sa demonstreze cum geografia si geologia au hotarit totul in acei ani esentiali 1800, cind avintul industrial a capatat o dimensiune incredibila in Anglia) sau Niall Fergusson (un tip care nu mi-a placut deloc, un istoric-intelectual-mediatic care uita firul demonstratiilor de dragul sclipiciului – pentru el Vestul e mai bun pentru ca e destept, smecher, gaseste de fiecare data cite un truc ca sa cistige).Pomeranz e un real cistig pentru ca e dintre acei istorici care au facut scoala (impreuna cu doi colegi, mari istorici si ei, la Irvine, in California), cu o idee contracurent pentru deceniul 9 – Estul indepartat si Vestul ar fi mers de-a lungul istoriei cap la cap in ce priveste evolutia economica, tehnica militara, nivelul de viata. Doar unele accidente au periclitat echilibrul, pentru ca apoi cursa sa se reaseze “cap la cap”.
Ian Morris e din aceeasi paradigma. Ambitia principala in cartea De ce Vestul detine inca suprematia nu e sa se umfle in pene ca vestic, ci sa narativizeze un volum imens de informatii. Si o face cu mare verva, amesteca referinte din filme, carti SF cu date arheologice precise (are o activitate indelungata de arheolog), are gust pentru poante, parabole, povesti, interpretari contraintuitive. E mai bun decit Pomeranz la naratiune, iar asta nu-l face neaparat mai superficial. Aparent, el are
