Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reclamă politică şi privatizare

Publicat in Bursa, luni 24 septembrie 2012 ·

Un politician abil reuşeşte să speculeze orice eveniment pentru a-şi creşte notorietatea, notorietate pe care la finele unei campanii electorale o converteşte în voturi. O dramă personală, atacul unui urs, un eveniment meteo extrem, mai nou şi privatizarea unei companii de stat reprezintă tot atâtea ocazii de a trage ceva "cenuşă" electorală pe turta personală.

Mult mai abil decât ar putea bănui adversarii săi politici, Dan Diaconescu a reuşit să facă din privatizarea Oltchim o tribună de la care el să se adreseze poporului pe care îl clamează pe toate drumurile şi în toate ocaziile. O tribună care i-a permis să facă spectacol, domeniul în care s-a antrenat ani de zile la televiziunea personală. Marea găselniţă a reprezentat-o faptul că a identificat oportunitatea care să-i permită să se exprime public nu doar de la televiziunea sa, aflată într-un uşor recul, ci să fie prezent pe ecranele tuturor televiziunilor naţionale în porţii generoase. Faptul că "televiziunea poporului" s-a aflat în luna august pe locul 19 în topul audienţelor, iar în luna iulie pe poziţia a 15-a nu reprezenta un semnal foarte încurajator pentru viitoarele campanii electorale. În luna septembrie, lucrurile s-au schimbat în totalitate, Dan Diaconescu e prezent la mai toate televiziunile din top 20, mai puţin la cele care difuzează telenovele şi desene animate. Situaţia se prezintă la fel şi în imensul spaţiu al internetului. Nu există site autohton serios care să nu conţină o fotografie şi un titlu cu Dan Diaconescu. Chiar dacă nu şi-au dorit, televiziunile mogulilor şi cea publică au contribuit din plin la redesenarea graficelor sondajelor de opinie, în care un partid aflat în afara Parlamentului vine tare din urmă şi ameninţă poziţiile celor două mari alianţe, USL şi ARD.

Publicitate din greu pentru "viitorul preşedinte" şi pentru partidul său. Cât a costat? Chiar Dan Diaconescu a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 4 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 9 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 11 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 5 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 10 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 7 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 11 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 3 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 4 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 4 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Vremea

București
acum

-0°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-4°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-5°
sâm.

-5°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°