Vremea se va încălzi de săptămâna viitoare. Toamna începe în octombrie.
De săptămâna viitoare, vremea se va încălzi şi vor fi temperaturi de 30 de grade Celsius, numai bune de făcut plajă. Prognoza pe termen scurt anunţată de meteorologi, arată că, cel puţin zece zile, vara îşi va reintra în drepturi.
Va fi vreme însorită în special în partea de Sud şi cea de Vest a ţării. Florinela Georgescu, director executiv în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a precizat că "va ploua foarte puţin, mai ales în zonele de munte şi în zonele de nord ale ţării".
Iarnă blândă!
Metorologii spun că ploile din ultimele zile au fost de bun augur. "A plouat în cea mai mare parte a ţării, ceea ce este un lucru foarte bun. Asta nu înseamnă că vine o vreme de toamnă. Toamna va fi veni în octombrie, categoric. Este prematur să spunem de acum dacă vom avea sau nu o iarnă grea sau blândă. Pe de altă parte, primele semnale pe care le avem în acest moment, arată temperaturi ceva mai scăzute decât normalul în luna noiembrie, ceea ce s-ar putea traduce prin apariţia primelor manifestări de iarnă în această lună", a explicat Georgescu.
Specialistul ANM a mai spus că, de multe ori, când în luna noiembrie au apărut manifestări de iarnă, acestea au fost urmate de o perioadă cu iarnă mai blândă: "În niciun caz nu putem spune că, dacă vedem primii fulgi în noiembrie, în zonele mai joase, nu neapărat la munte, înseamnă neapărat că urmează o iarnă foarte grea".
Meteorologii mai spun că ultimele trei luni ale anului vor aduce precipitaţii mai mari decât normele climatologice, probabilitatea fiind de 60%.