Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andronescu, despre moţiunea pe Educaţie: N-am dormit în două luni, am făcut practic tot ce se putea

Publicat in Gandul, duminică 23 septembrie 2012 ·

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că va răspunde la moţiunea simplă care va fi depusă săptămâna viitoare pe Educaţie cu faptele concrete realizate de când a preluat mandatul, adăugând că în aceste două luni nu a dormit şi a făcut practic tot ce se putea.

"La moţiune o să le răspund acestor puncte pe care am înţeles că le pun în moţiune cu toate argumentele care îmi stau la îndemână şi cu fapte concrete, pentru că eu vin din domeniul ştiinţelor exacte şi nu vorbesc decât pe lucrurile pe care le putem şi vedea şi măsura aşa cum sunt ele (...) Astea toate cred că spun că nu am dormit în aceste două luni şi că am făcut practic tot ce se putea (...) Eu sunt la Ministerul Educaţiei de două luni, cred că am făcut în aceste două luni suficient de multe lucruri pe care le puteam face în două luni încât să pot să răspund de ce le-am făcut şi să şi spun ce-am făcut", a afirmat Andronescu, într-o conferinţă de presă la sediul PSD.

Ea a arătat că a luat pregătirile pentru clasa pregătitoare "de la zero".

"Numai dacă ar fi să vorbesc despre clasa pregătitoare pe care am luat-o de la cota zero, adică nu era nimic pregătit. Nici corpul profesoral instruit corespunzător, nici selecţionat, nici mobilierul angajat să spunem prin licitaţie, nici materialele didactice, deci practic aveam doar 130.000 de copii înscrişi şi familii foarte nemulţumite faţă de modul în care cei care au fost înaintea noastră au decis cum să accepte înscrierea acestor copii. Nu am lăsat nicio zi să ne interesăm de fiecare dintre demersurile pe care le-am menţionat şi a început anul şcolar aşa cum poate mulţi nu se aşteptau să înceapă, adică în cvasi-majoritatea şcolilor avem şi mobilier, avem şi profesori, toţi sunt calificaţi, lucrurile au mers...", a spus ministrul Educaţiei.

Referitor la iniţiativa introducerii "bacalaureatului profesional", ea a arătat că de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 49 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 47 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°