(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 76, septembrie 2012)

Richard MilleLes Bient (n. 1953) era cunoscut în lumea literară mai ales ca un editor talentat şi influent, din echipa celebrei case Gallimard. Ca autor - peste 40 de titluri (romane, povestiri, eseuri) - a trecut, practic, neobservat. Fiind vorba de un personaj important al microcosmosului literar parizian, comentatorii cărţilor sale s-au arătat în general complezenţi: da, romanele sale sînt obscure şi sumbre, eseurile - violente, cu accente rasiste, dar scriitorul are stil. Ultima carte publicată, eseul Limba fantomă, urmat de Elogiul literar al lui Anders Breivik, Editura Pierre-Guillaume de Roux, i-a adus, dacă nu celebritatea, sigur oprobriul aproape generalizat. Maestru al provocării, Richard Millet iubeşte faima chiar şi defăimat: "Sînt unul dintre scriitorii francezi cei mai detestaţi. Poziţie interesantă, care face din mine o fiinţă de excepţie."

„Perfecţiunea scriiturii cu arma automată“

„A trebuit să omor oameni, într-o anume perioadă, bărbaţi, femei, bătrîni, poate şi copii.“ Un incipit just pentru confesiunile adevărate (dar improbabile) ale unui "ucigaş cu (sau fără) simbrie". Sau pentru o ficţiune ancorată în zona spectaculosului morbid. Este, de fapt, o frază din naraţiunea autobiografică semnată de Richard Millet - Confession négative, Gallimard, 2009. Perioada evocată se referă la anul 1975, cînd editorul şi scriitorul de azi a participat la războiul civil din Liban, înscriindu-se în "falangele" partidului politic de orientare creştină din această ţară, militarizat chiar din 1975. Trei sau patru luni - precizează Richard Millet - timp în care i s-a întîmplat să tragă cu un kalaşnikov, orbeşte, de după sacii de nisip. În război - mai scrie autorul Confesiunii -, intervine ceva obscur "care apropie gestul de a ucide de rugăciune, de actul sexual sau de scris." Richard M