“Am fost un metec”, asa isi incepe memoriile Ion Ianosi. Maghiara si germana le stie de mic, cu romana se adapteaza mai tirziu. Apoi invata rusa. E din Brasov, un loc deloc prietenos cu evreimea in anii celui de-Al Doilea Razboi – povesteste o scena umilitoare de la scoala (pe care Janine, sotia sa, l-a rugat sa nu o povesteasca) –, dar ceva mai ferit decit in alte locuri din Romania unde umilintele s-au terminat cu crime. Nascut in 1928. In 1945 intra in UTC, avea 17 ani si 8 luni si isi asuma singura optiune posibila atunci – comunismul ca garantie impotriva a tot ce se intimplase pina atunci.
Parintii. Un tata retras, timid, activ in retelele comuniste ilegale din perioada razboiului. O mama expansiva care pleaca de acasa la un moment dat. Tatal nu va reusi niciodata sa treaca complet peste asta, scrie I.I. Era o personalitate exploziva, scriitoare, jurnalista. A scris despre anii petrecuti in Anglia o carte: Ne-am dus sa slugarim in Anglia (ar fi traducerea din maghiara). Semna cu pseudonimul Lato Anna.
Trebuie spus ca Ion Ianosi descrie cu raceala de brici diverse momente biografice, intimplari pe care memorialistii le calculeaza si le valorifica emotional de obicei. Exemplele sint nenumarate, chiar descrierea parintilor, cu dragoste, dar fara floricele inutile. Despre tatal sau spune la un moment dat cum a impartasit soarta multor comunisti curajosi: cind tovarasii lor au ajuns la putere, curajul s-a transformat in lasitate. Avea sa devina corector pentru o publicatie romaneasca de limba maghiara. La fel de seci sint unele ginduri despre sine sau despre unii prieteni. Internationala mea e mai ales o lectie de anti-eroism. Nu exista eroism in asa vremuri. Insa noi am citit mai ales mi(s)tificare memorialistica la greu in toti acesti ani. Fie una normala, venita din partea unor oameni aflati in mijlocul evenimentelor, fie tot soiul de esafodaje dub
