Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul Muzeului, chemat, din nou, la bară pentru piesa catolică aflată în custodie

Publicat in Impact in Gorj, luni 24 septembrie 2012 ·

Directorul Muzeului Judeţean Gorj nu a scăpat de procesul intentat de autorităţile italiene. Peste câteva zile, directorul va merge pentru a doua înfăţişare la proces. Este trimis în banca acuzaţilor în calitate de pârât, pentru că deţine un obiect ce a fost furat dintr-un lăcaş sfânt din Italia.

Chiar dacă a sperat că de la prima înfăţişare să scape de obiectul ce l-a trimis în boxa acuzaţilor, directorul Muzeului Judeţean Gorj trebuie să îndure tot parcursul procesului ce nu se anunţă a fi unul de scurtă durată. Asta în condiţiile în care conducerea muzeului nu a făcut altceva decât să primească în custodie de la poliţişti, un obiect ce fusese recuperat după ce a fost furat dintr-o biserică italiană. Acum, directorul este chemat din nou la bară în calitate de pârât în procesul intentat de autorităţile italiene. “Este a doua înfăţişare la care trebuie să merg la Bucureşti. Prima dată când am fost prezent în instanţă am stat două minute. Am cheltuit nişte bani pentru două minute de stat în sala de judecată şi acum voi proceda la fel. Nu ştiu când se va termina procesul pentru că eu sunt chemat la bară în calitate de pârât, deşi nu am făcut altceva decât să primesc în custodie o piesă găsită de poliţie la altcineva” a declarat supărat Dumitru Hortopan, directorul Muzeulului Judeţean Gorj. Deşi îşi doreşte să scape de obiectul care nu i-a adus decât ghinion, directorul nu se vede prea curând liniştit. Mai mult decât atât, este nevoit să facă drumuri dese la Bucureşti, chiar dacă în sală nu stă decât două minute. Obiectul catolic a ajuns în custodia muzeului în urmă cu doi ani.

Directorul Muzeului Judeţean Gorj nu a scăpat de procesul intentat de autorităţile italiene. Peste câteva zile, directorul va merge pentru a doua înfăţişare la proces. Este trimis în banca acuzaţilor în calitate de pârât, pentru că deţine un obiect ce a fost furat dintr-un lăcaş sf

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 5 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum o ora
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 4 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 5 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

20°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°