Cerealele româneşti certificate ecologic sunt la mare căutare în aceste zile în Statele Unite ale Americii, unde se desfăşoară unul din cele mai mari târguri de agricultură ecologică de pe continentul american - Biofach Baltimore, preţurile oferite depăşind cele mai optimiste aşteptări ale fermierilor români, a declarat preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică - "Bio România", Marian Cioceanu.
"Fermierii romani au fost asaltaţi, încă din prima zi a expoziţiei, de către mari companii de import cereale, de asociaţii ale crescătorilor de animale din SUA şi Canada, cu solicitări de cumpărare cereale certificate ecologic. Cantităţile cerute sunt enorme, imposibil de acoperit de agricultura ecologică românească, iar preţurile oferite au depăşit cele mai optimiste aşteptări ale fermierilor români prezenţi la târg", a precizat Cioceanu.
Pentru a valorifica această oportunitate în favoarea fermierilor români, preşedintele Bio România consideră că Ministerul Agriculturii trebuie să solicite Uniunii Europene posibilitatea de a oferi sprijin financiar fermierilor mijlocii şi mari aflaţi în perioada de conversie, respectiv pentru minimum doi ani în care se face trecerea de la agricultura convenţională la cea ecologică.
"Lipsa acestei forme de sprijin face ca suprafaţa de teren arabil certificat ecologic, să rămână încă redusă, până în 200.000 de hectare. Prin certificarea a unui milion de hectare în Bărăgan şi Câmpia de Vest, România poate deveni în câţiva ani ţara cu una dintre cele mai performante agriculturi ale Uniunii Europene, în paralel cu dezvoltarea sectoarelor certificate ecologic de legume-fructe şi viti-vinicol", a explicat Cioceanu.
Potrivit sursei citate, creşterea preţurilor fără precedent la cerealele certificate ecologic, pe piaţa mondială, se datorează nu numai secetei care a afectat cultur