Li s-a spus de nenumărate ori celor din cultură că sunt nişte asistaţi sociali. Că vor bani de la stat ca să-şi trăiască boema. Că s-au obişnuit să stea cu mâna întinsă. Ofensiva Guvernului Ponta de a tăia orice ban s-ar putea îndrepta spre sectorul cultural este acum însă fără precedent. În sfârşit, s-a găsit un premier care să facă dreptate: fără bani pentru Institutul Cultural Român, fără bani pentru Administraţia Fondului Cultural Naţional, fără TVR Cultural. Băieţi, vă descurcaţi singuri de azi.

În aceeaşi ţară cu principii sănătoase administraţiile locale continuă să finanţeze discreţionar tot felul de şuse cu scriitori a căror notorietate nu „bate“ mai mult de un judeţ, reviste cu tiraje confidenţiale citite poate doar de corectori, cărţi pe care autorii şi le vor depozita prin debara, lângă murături. Dar, pe scurt, e clar că pentru aceste categorii de „privilegiaţi“ locali se vor găsi întotdeauna resurse.

Într-o ofensivă internaţională fără precedent, cineaşti români, scriitori, artişti vizuali au reuşit să prezinte Occidentului o altă faţă a ponositei Românii. Au făcut-o individual , prin meritul şi talentul lor, iar instituţii perfectibile s-au mărginit doar la a asigura un cadru financiar şi uneori logistic acestei afirmări. Au fost un catalizator. Şi, astfel, unii dintre artiştii români au generat imagine bună pentru ţara lor, şi-au clădit cariera pe reguli din Vest, într-un climat care n-ar trebui să fie văzut drept unul excepţional, ci banal.

Ce te faci însă cu faptul că în România totul ţine de sfera excepţionalului? Că Centrul Naţional al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Administraţia Fondului Cultural Naţional (parţial) au reuşit în ultimii ani să îşi respecte misiunea şi să aibă o finanţare cât de cât – aceasta este o realitate care nu putea rămâne nepedepsită.

Care este tabloul de azi? Institutul Cultural Român a