Unii etnologi sunt de parere ca Teclele au preluat numele si data Sfintei Mucenice Tecla din calendarul crestin ortodox, altii cred ca sarbatoarea Teclelor a fost asimilata de biserica iar zeitatile pagane au fost transformate in Sfanta Tecla. Greu de spus, greu de demonstrat. Cert este ca in satele de munte, pe 24 septembrie, inca se mai respecta credinte si practici magico-rituale ce apartineau societatilor arhaice, precrestine. Considerata ca facand parte din ciclul sarbatorilor rele de foc si de lupi, Teclele reprezinta un fel de anticipare a Filipilor de Toamna. Reprezentari mitice demoniace, acestea pot fi imbunate doar daca oamenii respecta interdictiile de munca si comportament impuse de sacralitatea pagana a zilei: sa nu coasa, sa nu toarca, sa nu prelucreze piei de animale, sa nu mature, sa nu dea cenusa afara din casa, sa nu plece la padure cu caruta, sa nu dea nimic cu imprumut… In caz contrar, lupii le vor prada turma si le vor omori berbecii. De altfel, sarbatoarea se mai numeste si Teclele Berbecilor, prefigurand Zilele Berbecarilor din intervalul imediat urmator, cuprins intre 26 si 29 septembrie. Toate aceste zile erau respectate cu mare strictete in mediul pastoral, pentru ca turma sa fie aparata de lupi in una dintre cele mai importante perioade de peste an, atunci cand are loc "Nunta oilor" sau "Slobozitul berbecilor".
Daca majoritatea etnologilor sustin ca Teclele sunt o sarbatoare a lupilor, Marcel Lutic demonstreaza cu argumente convingatoare ca avem de-a face cu sarbatoarea altui animal-totem, si anume berbecul. "Interdictiile specifice acestei sarbatori ne dezvaluie faptul ca, la inceput, Teclele erau tinute intru amintirea stramosilor mitici, stramosii acestia luand acum infatisarea unor berbeci. In aceeasi ordine de idei, amintim ca berbecul era si simbolul sacrificiului adus divinitatilor familiei si sufletelor stramosilor." (Ma