Romanul lui Cezar Petrescu exprimă opţiunea autorului pentru marii latifundiari, bociţi ca victime ale arendaşilor evrei, când, în realitate, ei erau victimele propriei iresponsabilităţi.
Am făcut ce-am făcut şi m-am trezit citind cu toată seriozitatea romanul lui Cezar Petrescu „1907", tipărit în trei volume (1937, 1938, 1943) la Editura Cugetarea. Şi-au spus cuvântul două cauze:
1) Lectura-viciu, nărav din copilărie şi de care nu mă pot dezbara nici acum, când viaţa mă obligă la lecturi exclusiv interesate.
2) Preponderent gazetăresc romanul lui Cezar Petrescu îmi oferă o imagine aţâţătoare a României din anii 1906-1907, cu deosebire în planul politicii şi al lumii înalte.
Un document solid în acest sens mi s-au părut paginile despre debutul sesiunii parlamentare 1906-1907. Istoria ne convinge că la guvernare se află Partidul Conservator, prin premierul George Gr. C. Cantacuzino. Formaţiune a marilor proprietari de pământ, Partidul Conservator se confruntă de câtva timp cu dizidenţa creată de Take Ionescu. De altfel, în ianuarie 1908 grupul dizident se va transforma în Partidul Conservator-Democrat.
Însoţind personajul întruchipat de senatorul independent Iordache Cumpătă, binecuvântat cu permisul de latifundiar de treabă, Cezar Petrescu foloseşte prilejul primei zile a sesiunii pentru a surprinde o realitate tipică momentului respectiv - trecerea de la un partid la altul:
„Mai trecea un stâlp al vechilor conservatori, la Tăkiţă gură de aur, cum îl numeau gazetele pe ministrul finanţelor şi al excedentelor, îngreuind astfel balanţa de partea celor care primeneau ţara, ca vechilii şi ardendaşii misitului Mendăl. Mai capitula alt suflet şovăelnic, boier scăpătat, cu datorii şi familie grea. Se mai punea la cale trecerea unei organizaţii judeţene, cu steagul închinat."
Deşi scris în 1937, romanul l
