Afacerea Oltchim nu e nici privată, nici limpede. Nu trebuie să fii însă expert în economie, licitaţii şi investiţii pentru a putea rosti câteva lucruri sigure. Sursa: EVZ

Premiera înregistrată săptămâna trecută nu are de-a face cu prezenţa unui privat pe lista de licitaţii. Premiera constă în inversarea de poli magnetici. Până acum, licitaţiile erau câştigate de firme în favoarea unor indivizi invizibili cu conexiuni politice. Acum, un personaj din lumea politicii câştigă o licitaţie importantă pentru firme invizibile. Dacă lucrurile nu stau aşa, înseamnă că ne aflăm în faţa unei farse de proporţii: o mascaradă care depăşeşte tot ce-am văzut în România ultimelor două decenii.

Că Dan Diaconescu a licitat având în spate bani, informaţii şi oameni puternici, e destul de probabil. Doar un dezaxat ar fi mers la cacealma într-o astfel de situaţie. Dacă e să imaginez un scenariu, el cred că arată în felul următor: un investitor plin de bani, cu sau fără prezenţă anterioară pe piaţa României, dar cunoscând şmecheria dâmboviţeană, a ajuns la concluzia că sistemul poate fi învins — adică obligat să nu trişeze — doar cu ajutorul unui cal troian. Dan Diaconescu era alegerea ideală: lipsit de scrupule, îndrăzneţ, demagog, abil, ambiţios, imaginativ. La declanşarea acţiunii, el a constatat că riscurile sunt minime. Dacă lucrurile ieşeau prost, aventura tot îi aducea câteva procente: "Săracul, a încercat, dar l-au împiedicat ciocoii!" Dacă mergeau bine, devenea salvatorul naţiei. Iar ei, "partenerii tăcuţi", îşi vedeau liniştiţi de afaceri, mulţumiţi că au reuşit, prin spectacolul delirant declanşat în media, să fenteze tradiţionala şerpărie din administraţia superioară românească.

Nu te lansezi într-un joc periculos decât dacă ai o plasă de siguranţă. Or, Dan Diaconescu ştia că dacă va fi descalificat ori va pierde la deschiderea plicurilor, rămânea totuşi cu o