Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gavrilescu, Simionescu şi alţi trei foşti şefi ai CET, achitaţi de către Tribunalul Sibiu

Publicat in Gorj Domino, marți 25 septembrie 2012 ·

Tribunalul Sibiu a decis, ieri, achitarea ex-directorilor fostului Complex Energetic Turceni pentru toate captele de acuzare.

Nicolae Simionescu, Dan Gavrilescu, Gabriel Bîgu, Vasile Boca şi Ovidiu Bălăcescu au fost acuzaţi, în 2007, de către DNA, de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual şi iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, prin săvârşirea acestora creând Complexului Energetic Turceni un prejudiciu de cinci milioane de euro.

După cinci ani şi opt luni în care inculpaţii s-au folosit de toate chichiţele juridice cunoscute pentru ca faptele să ajungă să fie prescrise, dosarul în care fostul director general al CE Turceni, cel economic, cel comercial şi doi şefi de departamente sunt acuzaţi de fapte de corupţie, a ajuns la finalul primei etape în instanţă.

Grupul infracţional de la CE Turceni

Tribunalul Sibiu a decis, ieri, achitarea celor trei ex-directori şi doi şefi de departament de la fostul CE Turceni, care au fost acuzaţi de prejudicierea unităţii energetice cu cinci milioane de euro. Judecătorii Tribunalului Sibiu au stabilit că cei cinci inculpaţi nu se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

În februarie 2007, când procurorii anticorupţie au trimis dosarul în instanţa, Dan Gavrilescu era un personaj puternic, ocupând funcţia de director comercial al CE Turceni fiind, în acelaşi timp, lider în cadrul PDL Gorj. La acea vreme, Gavrilescu, alături de directorul general al complexului, Nicolae Simionescu, de cel economic, Gabriel Bîgu, dar şi de şefii de la departamentul juridic şi cel de achiziţii, Vasile Boca şi Ovidiu Bălăcescu

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 2 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 3 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 3 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 8 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Construirea unui spital, blocată 16 luni de trei nuci. Ministrul Rogobete anunță când vor fi gata primele spitale din PNRR

HotNews acum 4 ore
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a afirmat, la Digi24, că întârzierile în construirea spitalelor prin PNRR au fost provocate deseori de opreliști birocratice, el dând exemplul unui spital a cărui proiect a fost blocat timp de 16 luni pentru că

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum 2 ore
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°