Spitalele, medicii de familie, medicii specialişti, farmaciile, dar şi laboratoarele de analize medicale vor fi verificate regulat de reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS). Potrivit reglementărilor în vigoare, controalele vor fi efectuate lunar.
Potrivit preşedintelui CAS, Mihai Copaci, controalele vor fi efectuate de echipe formate din câte două persoane, una din corpul de control şi una din cadrul serviciului de contractare. Pentru că sunt foarte mulţi furnizori în relaţie contractuală cu CAS, verificările vor fi efectuate prin sondaj. Copaci spune că aceste verificări sunt realizate cu scopul de a stabili concordanţa între serviciile medicale raportate şi cele care au fost prestate efectiv, aceste verificări urmând a avea loc după depunerea documentelor de către furnizori, în vederea decontării serviciilor medicale. „Controalele vor fi efectuate prin sondaj. De exemplu, dacă sunt 155 de medici de familie în relaţie cu Casa, îi vom controla pe cei care nu au mai fost verificaţi de 3 ani de zile. Aceste controale vor fi efectuate lunar, după ce furnizorii vor veni să raporteze serviciile. Înainte de validarea serviciilor, noi vom face controale. Dacă vor fi găsite servicii medicale fictive raportate ca fiind reale, se dau sancţiuni de la avertismente până la rezilierea contractului cu CAS“, ne-a precizat Mihai Copaci.
Aproximativ 400 de furnizori de servicii medicale sunt în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate, printre care 157 medici de familie, 87 farmacii, cele cinci spitale din judeţ, 37 medici stomatologi, 9 laboratoare de analize medicale, precum şi numeroşi furnizori de dispozitive medicale, servicii clinice şi de îngrijiri la domiciliu.
Spitalele, medicii de familie, medicii specialişti, farmaciile, dar şi laboratoarele de analize medicale vor fi verificate regulat de reprezentanţi