Discuţiile specialiştilor români şi a analiştilor politici autohtoni legate de noua formă de organizare a statelor europene propusă de Jose Manuel Barroso nu au lămurit pe deplin posibilele avantaje sau eventualele riscuri ale României în cadrul noii configuraţii statale.

Face parte din logica firească a lucrurilor faptul că o soluţie la tendinţele de globalizare este concentrarea forţelor. Aşa cum îşi propune proiectul vehiculat încă de anul trecut al Statelor Unite ale Europei denumit acum în viziunea preşedintelui Comisiei Europene – Federaţia Statelor Europene. Pentru noi însă la fel de logică şi în egală măsură de importantă este întrebarea: România încotro se îndreaptă? Pentru a răspunde este necesar să fie luat în considerare faptul că iniţiativa unei decizii şi a unor eventuale acte premergătoare pentru statul supranaţional al Europei nu pot fi încredinţate nici lui Traian Băsescu, care nu mai este un preşedinte legitim, şi nici încredinţate unui PDL condamnat la opoziţie politică prelungită.

Astfel o dezbatere serioasă şi absolut obligatorie rămâne în sarcina USL, forţa politică destinată să conducă România pe termen mediu şi lung. Şi care trebuie să le explice pe înţeles românilor ce-i aşteaptă în viitor în condiţiile în care proiectul Federaţiei Statelor Europene va prinde contur.

Cu siguranţă, ar trebui identificate prioritar posibilele riscuri pe care ţara noastră s-ar cuveni să le evite. Mai cu seamă că suntem un stat aflat la periferia Uniunii Europene atât din punct de vedere geografic, cât şi sub aspectul forţei economice. Un stat supranaţional, indiferent cum s-ar numi el, Uniune sau Federaţie, înseamnă că cei care îl compun renunţă la suveranitatea lor. De aceea, o condiţie pe care s-ar cuveni să o pună România este ca aportul de suveranitate cedat noii structuri a Uniunii Europene să fie egal în cazul tuturor statelor