Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacia a donat 13 Logan Van Crucii Roșii Române

Publicat in Arges Online, luni 24 septembrie 2012 ·

Automobile Dacia a anunţat, duminică, 23 septembrie, în cadrul Galei Crucii Roşii, transmise în direct la TVR 1, că transferă organizaţiei dreptul de proprietate asupra celor 13 Dacia Logan Van pe care i le-a pus la dispoziţie, din 2009. Vehiculele sunt utilizate de trei ani de filialele din Argeş, Brăila, Buzău, Cluj, Iaşi, Ilfov, Bucureşti (5 sectoare), Suceava şi Vrancea în special pentru preluarea şi distribuţia alimentelor colectate în cadrul proiectului Banca de Alimente. Fiecare vehicul a parcurs în medie peste 30.000 de km anual şi a distribuit peste 10.000 kg de alimente. De sprijinul voluntarilor Crucii Roşii au beneficiat atât persoane defavorizate (bătrâni, copii din familii cu dificultăţi, familii mono-parentale sau cu foarte mulţi copii, cămine de bătrâni sau cămine pentru copii abandonaţi), cât şi persoane afectate de inundaţii, catastrofe naturale sau incendii. "Sunt bucuros să vă anunţ că am decis continuarea colaborării şi am transferat cele 13 vehicule în proprietatea Crucii Roşii. Astfel, Crucea Roşie îşi va putea duce mai departe misiunea sa esenţială, aceea de a ajuta persoanele aflate în dificultate. Vă confirm, astfel, că Dacia şi Grupul Renault în România se angajează, pe termen mediu, să rămână alături de Crucea roşie", a declarat Jérôme Olive, directorul general al Dacia, într-un interviu acordat TVR, cu ocazia Galei Crucii Roşii. "Adresez felicitările şi mulţumirile mele Crucii Roşii şi tuturor celor implicaţi în proiect pentru eforturile lor de a sprijini comunităţile şi persoanele aflate în dificultate. Aceste gesturi sunt decisive pentru creşterea solidarităţii la nivelul întregii ţări", a continuat el. Cu ocazia Galei, Dacia a anunţat că se alătură unui nou proiect al Crucii Roşii – Centre de prim ajutor în comunităţile izolate – şi va contribui la organizarea unui astfel de centru în judeţul Argeş, în satul Slatina, comuna Nucşoara, s

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 24 minute
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 36 minute
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum 21 minute
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Donald Trump își află vineri sentința în dosarul Stormy Daniels, cu 10 zile înainte de învestirea ca preşedinte

HotNews acum 56 minute
Pronunțarea în dosarul pentru plățile ilegale făcute fostei actrițe porno Stormy Daniels care îl vizează pe președintele ales Donald Trump va avea loc vineri, 10 ianuarie, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, după ce Curtea Supremă a

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum 58 minute
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 33 minute
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 2 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

ANM - Temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie

News.ro acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, afirmă meteorologii în prognoza pe patru săptămâni făcută publică vineri. Cantităţile de precipit

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Informația Harghitei acum 44 minute
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Premierul danez spune că l-a invitat pe Trump la discuţii legate de Groenlanda

Mediafax acum 2 ore
„Am sugerat o conversaţie (cu Trump - n.r.) şi mă aştept ca aceasta să aibă loc”, a declarat Frederiksen, joi seară, după o întâlnire cu alţi înalţi oficiali danezi cu privire la situaţie. Ea a adăugat că nu se aşteaptă ca dialogul să aibă loc până

Vremea

București
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°