Incidentul s-a petrecut în zona mănăstirii Frumoasa, la marginea municipiului Iaşi. "Poliţia a fost sesizată că trenul InterRegio Galaţi - Iaşi a surprins şi accidentat mortal un bărbat. Din primele verificări nu există suspiciuni de comitere a unor infracţiuni. A fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă", a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi, pentru MEDIAFAX.
Ea a precizat că identitatea bărbatului nu a fost deocamdată stabilită. Mecanicul locomotivei a spus că l-a observat pe bărbat stând lângă calea ferată, iar în momentul în care garnitura s-a apropiat, acesta s-a aruncat în faţa trenului.
Medicii sosiţi la faţa locului au constatat decesul bărbatului, cadavrul său fiind transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.