Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Diaconescu a plecat la Munchen. Revine miercuri

Publicat in Adevarul, luni 24 septembrie 2012 ·

Dan Diaconescu a părăsit România, în jurul orei 17.00, cu o cursă aeriană spre München (Germania) şi va reveni în ţară miercuri dimineaţa, pentru a continua discuţiile privind încheierea contractului de privatizare la Oltchim, informează Mediafax.

Daniel Fenechiu, reprezentantant legal al lui Dan Diaconescu în negocierile cu OPSPI pentru privatizarea Oltchim, a confirmat plecarea din ţară a acestuia.

El a precizat că membrii comisiei de privatizare au fost informaţi despre faptul că Dan Diaconescu a părăsit România şi a arătat că acesta urmează să revină miercuri în ţară, pentru a continua discuţiile cu comisia de privatizare.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Contractul nu a fost însă semnat, iar premierul Victor Ponta Ponta a anunţat că privatizarea Oltchim va fi reluată anul viitor, el spunând că, după ce se va constata că aşa-zisul câştigător nu a avut nici bani, nici intenţia de a deveni acţionar majoritar, statul va aproba un plan de măsuri pentru combinat.

Premierul Victor Ponta a declarat că Dan Diaconescu nu are banii necesari pentru Oltchim şi că şi-ar fi dorit să fie eliminat de la licitaţie, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Surse oficiale au declarat că ceea ce a făcut Dan Diaconescu este o înșelăciune.

În cursul zilei de luni, premierul s-a întâlnit cu ministrul Economiei şi şeful OPSPI pentru discuţii legate de situaţia Oltchim.

O reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost convocată pentru joi, 27 septembrie, pentru a se subiectul privatizării Oltchim.

Vezi aici întregul film al zilei în care Oltchim trebuia să fie privatizat!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 59 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 35 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°