Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meşterii populari, din nou la Târgu Jiu

Publicat in Impact in Gorj, marți 25 septembrie 2012 ·

O săptămână dedicată Turismului Gorjean, nu putea omite, prezneţa meşterilor populari veniţi să încânte publicul iubitor de tradiţii cu produse felurite, meşteşugite cu dibăcia anilor scurşi.Astfel, pe centrul oraşului, ieri au fost deschise căsuţele frumos amenajate cu cu produse din ceramică, oferte de turism, dar şi produse din gastronomia tradiţională. La mare căutare sunt produsele din brânză şi lapte, iar zona Novaci şi-a trimis producătorii iscusiţi. Şeful judeţului a degustat brânza de Novaci, încântat de faptul că Târgul Meşterilor Populari îşi păstrează tradiţia. Vor urma spectacole de muzică populară, expoziţii de artă plastică, simpozioane şi o paradă a costumului tradiţional gorjenesc. Amfitrionul acestui eveniment a fost Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj. El a fost şi cel care a spus câteva cuvinte despre însemnătatea acestui eveniment, iar atenţia sa s-a îndreptat asupra tuturor celor care au nevoie să simtă tradiţia nu în trecut, ci şi în prezent. Meşterii s-au întrecut în a etala ce ştiu ei mai bine, iar chiar şi ultimii reprezentanţi în ceramica spun că este tot mai greu să păstrezi viu interesul, atunci când nu ai piaţă de desfacere.În schimb”nu pot rata ocazia, vin din zona care mai poartă urmele înaintaşilor mei, iar cei care au loc în suflet pentru astfel de valori, o mai pot face”, a declarat meşterul. Gorjenii se pot delecta nu doar cu produse din lapte, ci şi cu legume şi produse apicole, iar asigurarea producătorilor a fost, la unison , că reţetele sunt tardiţionale şi ingredientele, naturale.

O săptămână dedicată Turismului Gorjean, nu putea omite, prezneţa meşterilor populari veniţi să încânte publicul iubitor de tradiţii cu produse felurite, meşteşugite cu dibăcia anilor scurşi.Astfel, pe centrul oraşului, ieri au fost deschise căsuţele frumos amenajate cu cu pro

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 29 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 59 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°