Tehnicianul care a cîştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1986 a fost supus unei intervenţii chirurgicale, după ce medicii i-au descoperit vineri două artere înfundate şi angină pectorală instabilă. Nea Imi se simte bine după operaţie şi ar putea fi externat într-o săptămînă.
OVIDIU IOANIŢOAIA I-A SCRIS LUI NEA IMI "SCRISOARE CĂTRE UN ÎNVINGĂTOR", CITEŞTE AICI!
Marea echipă a Stelei de la Sevilla a depăşit, ieri, un nou moment delicat cauzat de probleme medicale. După ce Helmuth Duckadam a fost internat, marţea trecută, în urma unei insuficienţe arteriale, pe mîna chirurgilor a ajuns şi fostul său antrenor, Emeric Ienei (75 de ani). Nea Imi a fost operat ieri, timp de patru ore, pe cord deschis, după ce doctorii l-au diagnosticat cu angină pectorală instabilă şi i-au descoperit două artere înfundate. Una complet, cealaltă în proporţie de 80%.
I-au montat trei bypass-uri
Diagnosticul, "angină pectorală instabilă şi obstrucţii pe arterele coronare", i-a făcut pe doctorii de la Institutul Inimii din Cluj să grăbească intervenţia chirurgicală. Programată iniţial azi, aceasta a avut loc ieri dimineaţă. Condusă de Adrian Molnar, medic primar în chirugie cardiovasculară, operaţia a durat patru ore, timp în care cei trei doctori i-au montat lui Ienei trei bypass-uri. "Pacientul avea două artere obstrucţionate, aşa că i-am introdus bypass-urile, care creează noi căi de comunicare a sîngelui", a declarat Molnar.
"Are o inimă puternică"
Bărbatul de 75 de ani a rezistat cu brio încercării. "Nu au fost probleme, nici nu au apărut situaţii neprevăzute", a declarat medicul. Acesta a avut numai cuvinte de laudă cu privire la fostul antrenor: "N-a avut un mod de viaţă nesănătos pînă la vîrsta asta. Dînsul are o constituţie robustă, o inimă puternică, una care se mişcă foarte bine". Imediat după operaţie, pacientul a fost t