Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, că este sceptic cu privire la succesul privatizării Oltchim, arătând că Guvernul a încălcat atât memorandumul de privatizare pe care l-a aprobat, precum şi scrisoarea de intenţie cu FMI şi CE privind necesitatea unui investitor strategic.
"Personal, sunt destul de sceptic că un asemenea proces de privatizare, indiferent de felul în care a fost condus şi modul cum a fost făcut auditul iniţial, are şanse de succes. Aş dori să pot fi infirmat. Problema cea mare ţine în primul rând de felul cum a fost respectat memorandumul de privatizare al Oltchim, aprobat acum aproape o lună de Guvern, care spune că Oltchim se vinde la pachet cu datoriile către AVAS şi Electrica Furnizare. (...) Oltchim pare să fi fost cumpărat fără creanţe, care rămân în continuare în proprietatea statului, şi acesta este un prim semn de întrebare pe care îl avem faţă de chestiunea în discuţie", a spus Ungureanu, într-o conferinţă de presă la sediul partidului Forţa Civică, citat de Mediafax.
El a adăugat că, "dacă statul face convenţia creanţelor în acţiuni, dacă ar mai avea timp să facă convenţia în acţiuni, nu pot fi iniţiate litigii judiciare în vederea anulării acesteia".
"Şi asta pentru că, întâmplându-se aşa ceva, statul ar deţine 98% din Oltchim", a evidenţiat el.
Totodată, el a amintit că scrisoarea de intenţie cu FMI şi Comisia Europeană privind privatizarea Oltchim menţiona necesitatea unui investitor strategic, iar în condiţiile actuale nu se poate pune problema unei "privatizări cu orice preţ".
"Nu cred că se poate pune problema unei privatizări cu orice preţ a Oltchim. Specificul industrial al capacităţilor de producţie din cadrul combinatului, faptul că există nemumărate consecinţe probabile de ordin social la adresa zonei în care se află combinatul, e vorba de oraşul Râmnicu Vâlcea cu zona înconjurăt