Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Catolicilor germani care nu plătesc impozite către Biserică le este refuzată înmormântarea creștinească

Publicat in Adevarul, luni 24 septembrie 2012 ·

Romano-catolicii germani care nu mai plătesc o taxă specială bisericii nu vor mai fi împărtășiți și nici nu vor mai avea parte de o înmormântare creștinească, potrivit unui decret a episcopilor germani, notează BBC.

Începând din secolul XIX, în Germania, cetățenii care se declară membrii ai unei comunități religioase trebuie să plătească un impozit al cărei valoare echivalează cu 8-9% din venitul anual. Această măsură a fost luată ca o metodă de compensare pentru naționalizarea proprietăților religioase.

"Dacă ai de plătit impozite în valoare de 10.000 de euro, se mai adaugă încă 800 de euro (n.r. taxa pentru biserică), iar impozitul final va fi de 10.800 de euro", a declarat un contabil din Munich pentru BBC.

Tot mai mulți germani, fie că sunt creștini, protestanți sau evrei, renunță la religia lor, ca urmare a numeroaselor scandaluri de pedofilie care au zguduit bisericile germane.

Având în vedere că foarte mulți germani renunță, pur și simplu, la religia lor, episcopii germani au decis să emită un decret prin care interzic împărtășirea oricărui german care "a ieșit" din Biserică. De asemenea, aceștia nu pot fi nași de botez și nici nu vor fi înmormântați creștinește.

"Dacă persoana care a părăsit Biserica nu manifestă niciun regret înainte de moarte, atunci slujba de înmormântare poate fi refuzată", se arată în decretul episcopilor.

De asemenea, cei care se leapădă de religie nu vor mai putea lucra pentru Biserică sau pentru școlile și spitalele sale. Clericii germani își apără decizia, spunând că "facem lucruri minunate, avem grădinițe, azile pentru bătrâni și pentru șomeri, așa că avem nevoie de impozite ca să ajutăm Germania să facă lucruri bune".

Totuși, aceste măsuri luate de Biserica Romano-Catolică din Germania au stârnit controverse în rândul cetățenilor, aceștia considerând că decretul e un "semnal greșit" transmis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 18 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 47 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 22 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 41 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 33 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°