Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Internat la Terapie Intensivă, lui Şerban Ionescu îi stă gândul numai la separarea de Magda Catone. Avocatul a convocat-o pe actriţă la o întâlnire de urgenţă

Publicat in Cancan, luni 24 septembrie 2012 ·

Magda Catone a refuzat, până acum, să se întâlnească cu Cătălin Dancu, avocatul soţului ei Şerban Ionescu este internat la spitalul Elias e o săptămână şi chiar şi în această stare critică îşi doreşte să divorţeze de Magda CatoneDorinţa lui Şerban Ionescu de a divorţa de Magda Catone nu numai că rămâne de neclintit, ba chiar se acutizează. Pe măsură ce trece timpul şi se apropie termenul de judecată, actorul devine nerăbdător şi i-a cerut avocatului său să grăbească lucrurile cât poate de mult şi să o convingă pe Magda să-i acorde divorţul de comun acord, pe cale amiabilă: "Poate o lămurim şI pe Magda Catone. Până acum a refuzat să vorbească cu noi. I-am trimis semnale că vreau să ne întâlnim, dar n-am primit nici un răspuns din partea ei. Eu nu înţeleg ce are de câştigat prin atitudinea asta. O să vorbesc cu ea săptămâna aceasta să o fac să înţeleagă şI să terminăm totul prin acordul părţilor. Nu vreau să mai aşteptăm până la termenul ăsta, de pe 19 octombrie, sper să terminăm cât mai repede. I-am zis "Dacă omul ăsta (n.r. Şerban Ionescu) o să iasă din scena vieţii, o să iasă frumos, dar tu, dacă refuzi divorţul, nu vei mai ieşi frumos". Duminica viitoare mă duc din nou la Şerban să vorbim despre divorţ şI sper ca, până atunci, totul să fie aranjat", a declarat Cătălin Dancu, pentru CANCAN.

De o săptămână, actorul Şerban Ionescu, diagnosticat de medicii din Germania cu scleroză laterală amiotrofică, este internat la secţia Terapie Intensivă, de la Spitalul Elias. Cu toate acestea, avocatul său susţine că actorul vorbeşte, zâmbeşte şI îşi umple timpul uitându-se la televizor, cât e ziua de lungă. Internat la Terapie Intensivă, Şerban Ionescu este hrănit artificial şi stă numai cu perfuzii. Se uită la biliard şi face glume că o braziliancă l-ar pune pe picioare Magda Catone s-a distrat straşnic cu prietenii actori, în vreme ce Şerban Ionescu zăcea pe un pat

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum o ora
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

Fostul preşedinte nigerian Muhammadu Buhari a murit la Londra

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte al Nigeriei, Muhammadu Buhari, care a condus cea mai populată ţară din Africa între 2015 şi 2023 şi a fost primul preşedinte nigerian care a înlăturat un preşedinte în funcţie prin

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 10 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°